În data de 01 iulie 2015, în incinta Bibliotecii Publice Rîşcani, a avut loc cel de al doilea atelier comun de lucru al reprezentanţilor Centrelor de Educaţie a Adulţilor (CEA) din cele 6 localităţi participante la proiect. Scopul activităţii a vizat elaborarea participativă a planului de acţiuni pentru crearea CEA.
Realizind retrospectiva competenţelor solicitate de societate prin prisma oportunităţilor locale, participanţii au conştientizat necesitatea realizării instruirii în domenii relativ noi pentru mediul rural precum: argumentarea opiniei proprii şi acceptarea diversităţilor, atragerea adepţilor, colaborare, colectare de fonduri, comunicare, crearea şi menţinerea relaţiilor cu publicul, elaborarea şi managementul proiectelor, luarea deciziilor, soluţionarea conflictelor, etc.